Fluxul de SMS-uri – Folosește-l inteligent și crește-ți numărul de abonați

Contact Us

Pentru a lansa o campanie de SMS Marketing riguroasă este necesară urmărirea a câțiva pași importanți. Stabilirea strategiilor și a planului care dictează luarea deciziilor în legătură cu ceea ce va conține mesajul reprezintă primul pas. Continuăm cu alegerea unei platforme de web2SMS care să gestioneze interacțiunile prin SMS. La final este necesară definirea unui program de marketing care să promoveze campania prin SMS, deoarece nu poți trimite mesaje înainte ca oamenii să își fi dat acordul pentru a le primi. Pentru acest lucru este necesar să înțelegi fluxul de SMS-uri și modul în care acesta influențează fluxul de utilizatori.

Cuprins:

  1. Înțelegerea fluxului de SMS-uri
  2. Crearea diagramelor fluxului de utilizatori
  3. Folosirea diagramelor pentru creșterea numărului de abonați

Programele de trimitere a mesajelor text constituie, de fapt, procese lungi de pregătire a planurilor de expediere a SMS-urilor, dar și de observare a fluxului mesajelor. Pentru aceasta este elementară înțelegerea noțiunilor de bază. Printre acestea enumerăm fluxul de SMS-uri și modul în care poate genera tipare care prezic comportamente ale clienților.

1. Înțelegerea fluxului de SMS-uri

Fluxul SMS-urile implică patru tipuri de mesaje text care contribuie la înțelegerea acestuia și, prin urmare, la formarea programului ideal de SMS Marketing:

  • MO (Mobile Originated Message) reprezintă un tip de mesaj text care vine de la client, adică de la utilizatorul telefonului.
  • AT (Application Terminated Message) reprezintă acel tip de mesaj care este recepționat și procesat de o platformă de SMS marketing.
  • AO (Application Originated Message) se referă la mesajul care este trimis de către aplicația de marketing mobil către client, adică utilizatorul telefonului mobil.
  • MT (Mobile Terminated Message) este mesajul text primit de către client, utilizatorul telefonului mobil.

Așadar, fluxul de SMS-uri dintre companie și clienți se desfășoară după un tipar. Astfel, mesajul poate să își înceapă drumul dinspre client, prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă, către platforma de SMS Marketing și înapoi către consumator. Nu este neapărat ca acesta să circule pe un singur sens și anume dinspre companie către client. În această idee, este important pentru tine, ca marketer, să înțelegi cât de eficientă este comunicarea bidirecțională. Mai multe despre comunicarea bidirecțională poți citi aici.

2. Crearea diagramelor fluxului de utilizatori

Printre cele mai importante aspecte de luat în considerare în organizarea unei campanii de marketing prin SMS, este ținerea unei evidențe a fluxului de utilizatori. Diagramele fluxurilor de utilizatori sunt de mare ajutor în proiectarea și executarea campaniei de SMS Marketing. Motivul este că acestea pot prezice cu exactitate modul în care clienții vor reacționa la mesajele trimise în campanie. De asemenea, ele reprezintă un instrument excelent de gestionare și economisire a timpului. Estimările elaborate pe baza acestor diagrame pot preveni greșelile încă de înainte de a apărea.

Ne putem închipui o diagramă a fluxului de utilizatori drept o imagine care conturează care este fluxul utilizatorilor. Aceasta detaliază și prezice toate acțiunile care pot apărea între un abonat la programul de SMS Marketing și programul în sine.

În crearea unei diagrame a fluxului de utilizatori, recomandăm să începeți de la fluxul de utilizatori, pe care îl puteți stabili cu ușurință cu ajutorul platformei noastre. Pe urmă încearcă să îți imaginezi posibile scenarii, interacțiuni care ar putea să apară între clienții tăi și campania de marketing pe care vrei să o implementezi.

Notează scenariile pe o foaie, urmând doi pași:

  • Imaginează-ți scenariul care implică rezultatul dorit de tine. Gândește-te care este rezultatul la care ai vrea să ajungi în situația în care campania se va desfășura impecabil. Gândește-te la ce fel de experiență ți-ai dori pentru consumator și cum să o transformi într-una perfectă.
  • Întocmește un traseu pentru doritorii de a se abona. Creează o listă de pași pe care un potențial client trebuie să îi urmărească pentru a se abona. Există două moduri prin care clientul se poate abona. Printr-o metodă de tip single opt-in, adică doar să adere la lista ta și prin urmare, să primească un mesaj de mulțumire. Printr-o metodă de tip double opt-in, adică în momentul abonării clientul va primi un al doilea mesaj de confirmare. Acest fapt arată interesul clientului în programul tău. Recomandăm cea de-a doua metodă, deoarece dovedește dorința mai mare a clientului de a avea acces la conținutul tău, ceea ce înseamnă construirea unei comunități loiale de clienți.

3. Folosirea diagramelor pentru creșterea numărului de abonați

Iată câteva idei prin intermediul cărora să crești numărul abonaților, folosindu-te de diagramele fluxului de utilizatori.

  • Premiul instant: să spunem că elaborezi un program prin care urmărești să îți crești numărul de abonați. În această situație poți, spre exemplu, să oferi un tip de premiu, fie el voucher sau puncte de loialitate, fiecărui al treilea abonat.
  • Marele premiu: dintre clienții care aderă la abonare, un candidat va primi, la întâmplare, un premiu valoros, pe care tu îl stabilești.
  • Voucherele: acestea reprezintă un imbold cât se poate de puternic care să îi determine pe clienți atât să se aboneze, cât și să facă achiziții folosindu-se de cuponul respectiv.

Luând toate acestea în considerare, poți vedea că atragerea clienților nu este tocmai treabă simplă, însă ținând evidența acestora poți crește fluxul de utilizatori, folosindu-te de doar câteva tactici simple. Iar ca să îți fie și mai ușor, venim în întâmpinarea ta și îți oferim gratuit primele 100 SMS-uri. Trebuie doar să te înregistrezi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trimite
gratuit
100 SMS