Bărbat la laptop care caută modalități pentru optimizarea campaniilor de marketing prin SMS

7 modalități pentru optimizarea campaniilor prin SMS

SMS-ul reprezintă unul dintre cele mai eficiente canale de marketing, după cum statisticile o arată. Vorbim aici despre rate de engagement uimitoare, cu până la 99% rate de deschidere. Din acest motiv, noi vrem să îți prezentăm 7 modalități pentru optimizarea campaniilor de marketing prin SMS.

1.     Targetează-ți mesajele

Motivul pentru care SMS-ul este mai iubit de consumatori este lipsa spamului cu mesaje nefolositoare. Astfel, este important să faci astfel încât mesajul tău să conteze pentru client, să îi aducă valoare acestuia. Pentru a realiza acest lucru, este important să te asiguri că realizezi segmentarea audienței tale. În acest mod poți lansa spre trimitere mesaje diferite pentru segmente diferite de clienți. Astfel nu doar că îți vei păstra ordinea, ci vei și obține o deschidere a clienților spre conversație. În acest sens, este o idee bună să îți integrezi sistemul de tip CRM utilizat cu platforma de web 2 SMS. Astfel, în funcție de datele obținute, poți trimite mesaje unor anumite categorii, depinzând de factori demografici, istoria achizițiilor sau de locația acestora. Ești norocos, fiindcă platforma SMSO îți permite automatizarea transmiterii de mesaje prin integrarea aplicațiilor de business tip CRM sau ERP utilizate de compania ta, cu tehnologiile SMSO.

2.     Trimite întotdeauna mesaje din partea brandului

Când trimiți mesaje către clienții tăi, ultimul lucru pe care ți-l dorești este ca acestea să fie expediate de pe un număr oarecare. Nu numai că acest fapt face ca mesajul să fie mai ușor de ignorat, dar ar putea să îți pună cu ușurință numele brandului în umbră. Nimeni nu îți dorește asta. Din contră, toate eforturile de marketing sunt îndreptate către încercarea de a crea o vizibilitate a brandului. Acest lucru va aduce beneficii brandului, crescând încrederea în mesajele venite din partea acestuia.

3.     Configurează mesaje declanșatoare

Femeie la laptop care compune mesaje declanșatoare

Targetarea nu se face numai în funcție de locație sau de criterii socio-demografice. Poți targeta publicul și pe baza acțiunilor acestuia. Uneori, chiar pe baza lipsei de acțiune din partea acestora. Astfel, este o idee bună să folosești mesaje care să declanșeze anumite acțiuni din partea clienților. Aceste mesaje vor asigura o interacțiune continuă cu clienții tăi.

Spre exemplu, dacă un client achiziționează un anumit lucru de pe site-ul tău, îi poți trimite ulterior un mesaj cu o sugestie. Aceasta poate face referire la ce altceva ar putea achiziționa, produs care se află în legătură cu cel deja achiziționat. Mai mult de atât, poți aduce chiar și un discount în joc. Acest lucru nu doar că îți va câștiga puncte bonus în ochii clientului, dar va și stimula vânzările. Știm cu toții că nu există om care să nu utilizeze un voucher, dacă tot îl are, fie că are nevoie de ceva sau nu.

4.     Monitorizează constant rezultatele

Folosind link-uri construite prin parametri UTM vei putea să urmărești care campanie de marketing prin SMS se bucură de cele mai multe click-uri și de o rată mai mare de engagement. Un cod UTM este un fragment de cod simplu pe care îl poți adăuga la sfârșitul unei adrese URL. Prin intermediul lui poți urmări performanțele campaniilor și conținutului publicat pe diferite canale din mediul online. Acronimul provine din „Urchin Traffic Monitor”. Acesta are la bază Urchin Tracker, un software de analiză web care a servit drept bază pentru Google Analytics. Mai multe despre cum să urmărești traficul campaniei în Google Analytics prin intermediul parametrilor UTM poți citi aici.

5.     Folosește-te de redirecționarea destinației URL-urilor

O caracteristică pe care trebuie să o iei în calcul când expediezi campanii de marketing prin SMS este posibilitatea de redirecționare pentru URL-uri. Astfel, în situația în care cineva din echipa ta de marketing face o greșeală și trimite consumatorul, prin intermediul link-ului, către destinația greșită, acest lucru se va putea cu ușurință remedia. Identic, în cazul în care ai expediat o campanie din cadrul căreia oferta specială este expirată, poți redirecționa clienții către ultima ta ofertă, fără ca aceștia să observe măcar. Astfel, dacă cineva se interesează de campania ta prea târziu, vei avea totuși șansa să îl atragi cu ofertele curente.

6.     Include un call to action

Un mesaj nu este nimic altceva decât câteva rânduri pe un ecran dacă nu conține un call to action puternic. Deja când acesta este inclus în mesaj, mesajul se transformă într-un puternic instrument de marketing. Spune-le clienților tăi când ai oferte speciale. Asigură-i că nu vor să piardă ocazia. Convinge-i că au nevoie de aceste oferte. Știm că un mesaj este limitat la un număr relativ scurt de caractere, însă noi suntem convinși că un om de marketing excepțional, cum ești tu, va reuși să vină cu un text surprinzător, care să-l convingă pe client să cumpere, fără nici cea mai mică problemă.

7.     Sincronizarea este totul

Bărbat care verifică ceasul

Știm că mulți dintre clienți se tem de abonarea la campaniile de marketing prin SMS tocmai din pricina fricii de a nu fi treziți în mijlocul nopții cu promoții și reduceri fantastice. Asigură-te că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Totodată, ziua lansării campaniei poate fi un factor decisiv în succesul campaniei. Studiile arată că un SMS trimis spre sfârșitul săptămânii poate fi cu până la 44% mai eficient decât unul trimis la începutul sau mijlocul săptămânii.

Luând în considerare sfaturile de mai sus, credem că este important să acorzi o mai mare atenție detaliilor. Asigură-te că SMS-ul este scurt, dar concis și atrăgător pentru a avea succes. În acest sens, te invităm în platforma SMSO pentru a-ți construi primele mesaje și pentru a lansa campanii de SMS marketing eficiente.

Abonează-te la newsletter-ul SMSO:

Articole similare:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.

Menu

Înregistrează-te și primești 100 de SMS-uri gratuite!

close-link